Ajutor nesperat! Watford îi va prelungi contractul lui Tamaș, deși fundașul va lipsi 6 luni de pe gazon!

Ajutor nesperat! Watford îi va prelungi contractul lui Tamaș, deși fundașul va lipsi 6 luni de pe gazon!

Ghinioanele se țin lanț de Gabi Tamaș. Revenit la naționala României după un an și jumătate, fundașul e nevoit să stea pe tușă minimum 6 luni de zile, ca urmare a accidentării suferite în meciul Watford – Bournemouth (1-1).

Tamaș a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, plus o dislocare a meniscului. Fotbalistul de 30 de ani urmează să se opereze la o clinică din străinătate. „Tamaş a ajuns aseară la Bucureşti. A venit să se întâlnească cu medicul naționalei, Pompiliu Popescu. Astăzi vom decide unde se va opera. Va dura undeva între şase şi nouă luni, dar din ce-l cunosc pe Gabi ar vrea să revină în patru-cinci luni pe teren. Ar fi apt în februarie, ar mai prinde câteva luni bune din sezon. I s-au recomandat clinici din Roma, Barcelona, Colorado. Marica i-a recomandat să meargă la Munchen. Să vedem ce va decide”, a declarat Florin Manea, impresarul jucătorului, la Sport.ro.

Din nefericire, accidentarea a picat într-un moment cât se poate de bun pentru Tamaș. La revenirea la națională, fundașul a avut o evoluție aproape impecabilă în partida cu Grecia, câștigată de „tricolori” cu 1-0.

Tamaș a primit și o veste bună. Deși va absenta de pe teren cel puțin 6 luni, Watford, clubul de care aparține, îi va prelungi contractul, scadent în vară. „Vom renegocia înțelegerea”, a recunoscut și Manea.

24 septembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca