An școlar nou, manuale vechi. Cum a dat greș din nou Ministerul Educației (VIDEO)

An școlar nou, manuale vechi. Cum a dat greș din nou Ministerul Educației (VIDEO)

Anul școlar începe în mai puțin de două săptămâni, dar elevii vor învăța tot după vechile manuale. Asta pentru că Ministerul Educației nu a fost în stare să finalizeze licitația pentru cărțile digitale sau pentru manualele tipărite după noua programă.

Procedura a fost contestată, iar oficialii așteaptă încă părerea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Noul an şcolar bate la uşă, însă elevii din clasele I şi a II-a mai au de aşteptat până vor primi noile tablete.

În schimb, oficialii din cadrul Ministerului Educaţiei spun că lecţiile digitale vor fi urcate pe platforma manuale.edu.ro., însă nici acest site nu funcţionează încă.

Nici manualele noi, tipărite după noua programă, nu au ajuns încă în şcoli, aşadar, cel mai probabil, elevii vor învăţa şi în acest an din manualele vechi.

Explicația este simplă: editurile care au pierdut licitația au criticat procedura și au depus nu mai puțin de 17 contestații, atât la CNSC, cât și la DNA. Asta deși ministrul Educației spunea în urmă cu câteva luni că acest sistem este unul de tip deschis.

Cei mai revoltaţi de întârzierea tipăririi noilor manuale sunt profesorii. Părinţii sunt și ei nemulțumiți de modul în care Ministerul Educației tratează problema manualelor școlare și spun că sistemul nostru de învăţământ nu era pregătit pentru cărțile digitale.

„Am ajuns în extrema cealaltă: să luăm copilăria copiilor, adică vom utiliza foarte mult tehnologia. Dar avem cadre didactice care nu stăpânesc chiar atât de tare tehnologia digitală…În mediul rural, lipsă conexiune Internet”, a precizat Cristina Grigore, directorul executiv Fundaţia Părinţi din România.

Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatul contestaţiilor va fi făcut public abia săptămâna viitoare. În funcţie de răspunsul dat de CNSC, oficialii vor hotărî din ce cărți vor învăţa elevii claselor I și a II-a în noul an școlar.

 

5 septembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca