Anunţ devastator: „Azi e un punct zero. Nu vom mai finanţa nicio echipă!”

Anunţ devastator: „Azi e un punct zero. Nu vom mai finanţa nicio echipă!”

Se anunţă vremuri grele pentru sportul băimărean. Primarul Cătălin Cherecheş a anunţat astăzi că a retras finanţarea echipelor de handbal masculin şi feminin, însă a transmis că cele două formaţii vor continua să supravieţuiască, dar sub o altă formă.

„Azi este un punct zero, în care nu mai finanţăm HCM Baia Mare, nici echipa de fete, nici echipa de băieţi. Municipiul Baia Mare şi primarul Cătălin Cherecheş nu-şi mai pune semnătura pe niciun document prin care să finanţeze HCM Baia Mare!”, a transmis Cherecheş.

Edilul a precizat şi ce obiective vor avea cele două echipe. „Preluăm noi, Municipiul, până la finalul sezonului tot ce înseamnă managementul, organizarea celor 2 echipe printr-un contract de asociere cu câteva obiective. Unul este păstrarea echipei de băieţi în Liga Naţională, iar altul este poziţionarea cu fetele pe locurile 1-2, care să ne permită accederea din nou în Liga Campionilor. Un alt obiectiv este crearea premiselor financiare, asta înseamnă ca jucătorii şi jucătoarele să aibă toate salariile plătite la zi până la momentul finalizării transferurilor (trecerea echipelor de la HCM la CS Minaur – clubul de drept public, n.red.)”, a subliniat Cherecheş.

20 februarie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca