Burleanu: „Am încredere totală în Patriţiu Abrudan”

Înfrângerea suferită de Astra în faţa CFR-ului a stârnit un scandal între echipa din Giurgiu şi conducătorii arbitrajului românesc. Giurgiuvenii au acuzat că delegările se fac de la Cluj, iar acest lucru ar fi în favoarea fostei campioane.

17 Sep 2014 - 18:40 comentarii (1) vizualizari (2129)

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a afirmat că delegările se fac de la Cluj, dar a negat implicarea CFR-ului în procedură. „Delegările trebuie făcute dintr-un oraş al ţării, iar până acum au fost făcute din Bucureşti, deoarece persoana care le făcea avea domiciliul în capitală. Acum se fac din Cluj pentru că Patriţiu Abrudan are domiciliul în Cluj şi e normal să se facă de acolo”, a declarat Răzvan Burleanu la Fanatik Show, pe Look TV.

Fost vicepreşedinte al FRF, Patriţiu Abrudan a fost însărcinat cu delegările, dar acestea se fac în prezenţa preşedintelui CCA, grecul Kyros Vassaras. „Acuzele de prin presă aveau o tentă, dar eu am încredere totală în Patriţiu Abrudan. Dacă dăm timpul în urmă, Patriţiu Abrudan nu a avut nicio legătură niciodată cu CFR Cluj. Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, participă şi el la delegări”, a mai spus preşedintele FRF.