Au bătut palma pentru Măţel! „Sperăm să plece! Să nu mai vină pe aici”

Au bătut palma pentru Măţel! „Sperăm să plece! Să nu mai vină pe aici”

Prima victorie din istorie a Astrei în cupele europene vine şi cu un posibil transfer. Chiar dacă s-a antrenat mult timp prin parcuri și acum joacă la echipa a doua, fundaşul Alexandru Măţel ar putea ajunge la Dinamo Zagreb, care îl monitorizează de multă vreme.

Astra şi Dinamo Zagreb au negociat transferul fundaşului de 25 de ani, iar în zilele următoare se vor perfecta detaliile mutării, conform spuselor lui Narcis Răducan, preşedintele executiv al Astrei.

„Am discutat cu cei de la Dinamo Zagreb pentru transferul lui Măţel şi sper ca în zilele următoare să finalizăm. Noi avem cu ei o colaborare foarte bună, nu numai în cazul lui Măţel, pentru că este un club important din această zonă. Ei vând jucători şi cu 15 milioane de euro pe an, ceea ce înseamnă că o colaborare cu ei face foarte bine. Cunosc foarte bine fotbalul nostru, m-au rugat să le dau anumite informaţii despre jucătorii noştri”, a declarat Narcis Răducan.

Căpitanul giurgiuvenilor, Constantin Budescu, se bucură pentru şansa colegului său de a juca în străinătate şi a oferit o declaraţie cel puţin amuzantă cu privire la transferul acestuia la Dinamo Zagreb. „Sperăm să plece Măţel. Da, îi dorim să plece, să nu mai vină pe aici. Decât să stea în Liga a 4-a, eu îi doresc să plece”, a declarat Budescu.

28 noiembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca