Becali vrea doi jucători de la Viitorul. Răspunsul lui Gică Hagi

Becali vrea doi jucători de la Viitorul. Răspunsul lui Gică Hagi

Gigi Becali vrea doi jucători de la Viitorul. Florinel Coman (18 ani) şi Dragoş Nedelcu (20 de ani) sunt ţintele Stelei.

Patronul „roş-albaştrilor” e dispus să ofere 3 milioane de euro pentru a obţine semnătura celor doi fotbalişti. Gică Hagi nu este însă interesat să demareze negocieri cu Becali.

„Pentru România doar când pronunţi suma asta e foarte mare, dar noi ne concentrăm până în vară, vrem să facem lucruri bune în play-off. E o mare provocare pentru tot colectivul nostru, ne jucăm şansa până la capăt. În vară, când se termină campionatul, suntem deschişi la orice provocare. Campania de transferuri din vară a început din ianuarie la noi, lucrăm deja. Ţucudean, de exemplu, face parte dintr-o strategie de viitor. Cu gândul ăsta l-am luat, să fim mai puternici de la vară încolo. Suntem într-o luptă, să vedem ce şanse avem, noi suntem pregătiţi. Jucătorii sunt concentraţi, au dorinţă enormă să arate că sunt buni. Să vedem unde ajungem, nu ştiu unde vom fi în 3-4 luni. E o piaţă liberă, suntem pregătiţi şi de ieşiri, şi de intrări!”, a declarat Hagi la Sport.ro.

24 martie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca