Bombă! Florian Walter a fost prins și adus în România!

Bombă! Florian Walter a fost prins și adus în România!

Poliția din România a reușit o „captură” de senzație! Oamenii legii l-au prins pe Florian Walter, fostul patron al celor de la Universitatea Cluj, deși acesta era fugit în Dubai.

„La această oră, W. Florian se află în custodia Poliției Române. Acesta a fost depistat în Emiratele Arabe Unite, iar în această seară a fost adus în România. La data de 5 martie a.c., o escortă formată din polițiști ai Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au adus în țară un bărbat, urmărit la nivel internațional. La data de 22 mai 2015, cel în cauză a fost pus în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, împotriva lui, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile de Tribunalul Prahova.

În urma bunei colaborări dintre autoritățile române și cele străine, desfășurate prin INTERPOL, la data de 2 iunie 2015, bărbatul a fost localizat în Emiratele Arabe Unite. Documentele oficiale de extrădare au fost trimise, prin intermediul Ministerului Justiției, autorităților judiciare din Emiratele Arabe Unite, care au acordat extrădarea”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

5 martie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca