Camora a vorbit despre transferul la Steaua. Ce a zis despre decizia TAS

Camora a vorbit despre transferul la Steaua. Ce a zis despre decizia TAS

CFR s-a întors din cantonamentul din Cipru, unde a înregistrat două victorii şi trei înfrângeri. Clujenii au comentat decizia TAS, care a hotărât să menţină sancţiunea de 6 puncte dictată de către comisiile FRF împotriva trupei din Gruia.

„Nimeni nu s-a aşteptat la această decizie, a fost trist pentru noi, suntem supăraţi. Echipa s-a pregătit să câştige cele trei meciuri rămase şi să joace în play-off, dar aşa nu avem nicio şansă. În primul rând, trebuie să ne gândim să nu retrogradăm şi, după, să câştigăm Cupa. Cel mai greu e pentru jucătorii care au câştigat punctele astea pe teren. Trebuie să fim mai puternici acum, pentru că meciurile de la retrogradare vor fi mult mai dificile”, a precizat Mario Camora.

Fundaşul a vorbit şi despre ofertele pe care le-a avut în această iarnă. „Mai am contract cu CFR şi vreau să-l onorez. De la Steaua a venit o propunere către impresarul meu, dar cu mine nu a vorbit nimeni. Eu am discutat doar cu Bari, cluburile se înţeleseseră, dar eu nu m-am înţeles cu ei. Sunt fericit că rămân aici şi că ajut clubul să câştige un trofeu. Voi vedea unde voi juca din vară”, a punctat portughezul.

4 februarie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca