CFR, de neoprit! Dinamo, învinsă pe teren propriu de ardeleni

CFR, de neoprit! Dinamo, învinsă pe teren propriu de ardeleni

CFR Cluj se apropie cu paşi repezi de primele locuri ale clasamentului, după ce elevii lui Miriuţă au reuşit să o învingă pe Dinamo, chiar la Bucureşti, scor 2-0. „Câinii” lui Andone, în schimb, sunt tot mai aproape de play-out.

CFR a deschis scorul în minutul 3, prin Juan Carlos. Fotbalistul oaspeţilor a trimis în poartă din centrul careului, după o aruncare de la margine prelungită pe spate de Omrani. Dinamo a primit un penalty inexistent în minutul 11, pentru un presupus henţ al lui Rus, cu toate că mingea îl lovise în piept pe jucătorul ardelenilor. Palic a ratat lovitura de pedeapsă, şutând în bară (’12). Sorsa a dublat avantajul oaspeţilor în minutul 27, după ce l-a lobat pe Brănescu.

Gazdele au fost aproape de gol în minutul 45, dar Nemec a reluat milimetric pe lângă poartă. Rotariu a avut şi el golul în bocanc, dar şutul său năpraznic l-a nimerit pe Horj (’63). CFR putea face 3-0, dar Brănescu a respins eroic şuturile lui Omrani şi Rus (’78). Roman a ratat şi el milimetric în minutul 85, din doar 3 metri, iar Dinamo a încheiat meciul în genunchi, în timp ce fanii îi cereau demisia lui Andone.

CFR acumulează 26 de puncte şi ocupă locul 5 în clasament. Dinamo rămâne pe 6, cu 23 de puncte, la egalitate cu FC Botoşani. FC Voluntari, Astra Giurgiu şi Pandurii pun presiune pe „câini” şi bătălia pentru play-off devine incendiară.

21 noiembrie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca