CS U Craiova – AC Milan 0-1. Oltenii, ca și eliminați din cupele europene!

CS U Craiova – AC Milan 0-1. Oltenii, ca și eliminați din cupele europene!

CS U Craiova a pierdut cu 0-1, pe teren propriu, în fața lui AC Milan și mai păstrează șanse minime la accederea în play-off-ul Europa League.

Italienii au semnat prima ocazie a partidei, prin Niang, care a tras cu stângul de la marginea careului, dar pe direcția lui Calancea (’20). Oltenii au replicat prin Mitriță, care a ratat incredibil în situație de unu la unu cu portarul advers (’22). Jucătorul Craiovei s-a infiltrat printre fundașii adverși, a pătruns în careu, dar nu l-a putut învinge pe Donnarumma.

La reluare, Cutrone a luat la țintă bara, din lateral dreapta (’26). Puștiul Milanului s-a aflat la finalizare și în minutul 36, când a trimis cu capul puțin alături. Oaspeții au spart gheața pe finalul reprizei, prin Rodriguez, care a executat parșiv o lovitură liberă di lateral dreapta (’44).

Milanezii s-au întrecut în ratări și în actul secund. Niang a avut în două rânduri golul în bocanc, dar oltenii au scăpat de fiecare dată cu fața curată (’46, ’50). Mitriță a replicat cu un lob este Donnarumma, dar mingea s-a scurs peste (’60). Cutrone a fost și el aproape de gol, dar a ratat ținta dintr-o poziție ideală (’65). Finalul de meci a fost mai anost, astfel că s-a terminat 1-0 pentru AC Milan.

27 iulie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca