CSM Poli Iași – Pandurii 3-0. „Dublă” de vis pentru Bojan Golubovic

CSM Poli Iași – Pandurii 3-0. „Dublă” de vis pentru Bojan Golubovic

CSM Poli Iași a câștigat categoric cu Pandurii, scor 3-0, și s-a instalat pe primul loc în play-out, cu 34 de puncte. Gorjenii se situează pe penultima poziție, cu 17 puncte.

Meciul a început cu o fază tensionată. Golubovic a fost iertat de eliminare, primind doar cartonașul galben pentru o intrare urâtă asupra lui Surugiu (‘3). Oaspeții puteau deschide scorul prin Negruț și Hlistei la aceeași fază, însă primul a fost blocat de Caparco, iar al doilea a trimis peste (’10).

Cei care au punctat au fost ieșenii. Golubovic a marcat cu capul din 10 metri, fără speranțe pentru portarul advers (’34). Ciucă a fost și el aproape de gol, cu un șut la firul ierbii, dar Popescu a reușit o paradă de zile mari (’45).

Pandurii puteau restabili egalitatea în debutul actului secund, dar Stana a nimerit bara din lovitură liberă de la 18 metri (’47). Golubovic a adus liniștea în tabăra echipei sale, după ce a reușit „dubla” cu o foarfecă de senzație (’81)! Răuță a închis tabela, cu un șut fără speranțe pentru nefericitul Popescu (’86).

8 mai 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca