Cum să arăți „hot” în sezonul rece (VIDEO)

Cum să arăți „hot” în sezonul rece (VIDEO)

Dacă tot vine frigul, să îl combinăm cu ceva cald. Este realizabil dacă ne referim la culoarea părului, care în acest sezon aduce combinații plăcute de culori calde și reci, în nuanțe cât mai naturale.

Chiar dacă vine iarna, asta nu înseamnă că nu putem să fim „hot”. Pentru începutul lui 2015, hair styliștii recomandă culori calde, îmbinate cu cele reci, prin tehnica flow, adică o trecere ușoară de la o nuanță la alta.

„Culorile vedetă sunt culorile naturale, dar când spunem natural nu înseamnă culoarea cu care omul s-a născut, ci culori care se creează, sunt extrem de complexe, asta înseamnă multe nuanţe şi reflexe. Culorile în armonie, în zona culorilor blonde, blondul este foarte modern în zona rece, însemnând argintiu, arămiu, cenuşiu, deci rece şi combinat cu cald”, sfătuiește Constantin Ilie, expert hair stylist.

Şi colega noastră de la ştiri a vrut să fie în ton cu moda. Luciana Indre s-a lăsat pe mâna specialiștilor, care s-au jucat cu nuanţele de toamnă.

„Am vrut o culoare foarte naturală, pentru că se poartă Ombre, am lăsat puţin aşa pierdut prin păr”, a precizat Luciana Indre.

23 octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca