Dan Nistor visează: „Sper să jucăm în Europa League”

Dan Nistor visează: „Sper să jucăm în Europa League”

Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Adeplast, după victoria cu Oțelul. Deși câștigătoarea competiției nu merge în cupele europene, mijlocașul gorjenilor, Dan Nistor, speră ca un retur perfect în liga I să o readucă pe fosta vicecampioană în competițiile internaționale.

Cu gândul la Petre Grigoraș au fost jucătorii Pandurilor în meciul cu Oțelul. Plecarea antrenorului a fost ca un șoc pentru jucători, care îi dedică victoria. Dan Nistor speră să-l poată face bucuros pe „Grig” printr-o calificare miraculoasă în cupele europene, deși la finalul turului echipa se află pe locul 12.

„Mă bucur că am înscris, dar sunt dezamăgit că am marcat abia în ultimul meci din acest an. Nu este un tur de campionat prea reuşit al meu sau al echipei. Îi dedicăm victoria şi calificarea domnului Petre Grigoraş. Ne pare nespus de rău că nu mai este antrenorul nostru. Vrem la finalul returului sa îl recompensăm cu o calificare în Europa League”, a declarat Dan Nistor, la Look TV.

12 decembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca