E oficial! Vasile Miriuță e noul antrenor al Concordiei Chiajna

E oficial! Vasile Miriuță e noul antrenor al Concordiei Chiajna

Concordia Chiajna și-a găsit antrenor după plecarea lui Dan Alexa. Vasile Miriuță îi va pregăti pe ilfoveni în noul sezon.

„Am semnat pe un an de zile, mă bucur că sunt aici. Îmi plac provocările. Am fost la Piatra Neamţ, la CFR, acum am zis să încerc şi la Bucureşti. Am venit cu mare încredere. Echipa o să joace bine. Nu vreau să găsesc alibi ca alţii, că avem nevoie de timp, pentru că nu avem timp. Nu e uşor, dar am mare încredere în mine, în jucătorii de aici şi în cei care vor veni”, a declarat Miriuţă.

Tehnicianul de 48 de ani va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare. „Ne dorim să nu mai trăim aşa cu sufletul la gură, cum s-a întâmplat în ultimii trei ani. Vor veni jucători, deci vom completa lotul. Probabil va veni şi un jucător de la CFR, dar până nu suntem siguri, nu are rost să dăm nume”, a precizat Miriuță.

19 iulie 2017

Un comentariu To “E oficial! Vasile Miriuță e noul antrenor al Concordiei Chiajna”

  1. Oferim munca pe internet exclusiv: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca