Florian Walter a fost reperat, dar nu poate fi extrădat. Detalii incredibile despre situaţia patronului lui ”U” Cluj: „De ce să mor în România?”

Florian Walter a fost reperat, dar nu poate fi extrădat. Detalii incredibile despre situaţia patronului lui ”U” Cluj: „De ce să mor în România?”

Procurorii DIICOT par că şi-au luat gândul, cel puţin deocamdată, de la omul de afaceri Florian Walter. Finanţatorul Universităţii Cluj a fost reperat în Dubai, acolo unde acesta a trecut printr-o adevărată aventură.

Deşi s-a spus că Walter ar fi fugit din ţară înainte ca procurorii să anunţe că este urmărit penal în luna mai, patronul Romprest s-ar fi aflat atunci în vacanţă prin Europa, ulterior el aterizând în Dubai, conform enaţional.ro. Imediat ce a auzit că este căutat de autorităţile române, Walter ar fi decis să se predea în Dubai. A fost identificat, i s-a reţinut paşaportul şi a făcut chiar şi şapte zile de închisoare, înainte de a fi eliberat sub control judiciar după plata unei cauţiuni.

„Nu pot să vin în România! De ce să mor în România? Sper doar că, după atâtea luni, să pot să-mi văd şi eu fiica”, a spus omul de afaceri pentru publicaţia amintită. Între timp, Florian Walter a intrat în posesia unei vize de reşedinţă în Emiratele Arabe Unite, astfel că nu mai poate fi extrădat în România.

Florian Walter este suspectat că ar fi fost liderul unei grupări infracţionale de spălare de bani şi evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului român este imens, iar pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

15 iulie 2015

Un comentariu To “Florian Walter a fost reperat, dar nu poate fi extrădat. Detalii incredibile despre situaţia patronului lui ”U” Cluj: „De ce să mor în România?””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca