Jeremy Bokila și Constantin Nica, prezentați oficial la Dinamo. „Vreau să câștig tot!”

Jeremy Bokila și Constantin Nica, prezentați oficial la Dinamo. „Vreau să câștig tot!”

Dinamo și-a prezentat ultimele achiziții. Jeremy Bokila și Constantin Nica au fost prezentați, astăzi, oficial la gruparea din Ștefan cel Mare.

Bokila nu a reușit să se impună la CFR Cluj, dar promite să impresioneze în tricoul lui Dinamo. „Sunt fericit că am ajuns la Dinamo, îmi place că voi lucra cu un antrenor cu care am mai lucrat. Numărul 10 era printre ultimele libere la Dinamo, aşa că nu aveam prea mult de ales. Dar numărul nu e important, eu vreau doar să joc. De asta m-am întors în România, să regăsesc bucuria de a juca fotbal. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre CFR. Am făcut o alegare, totul a fost bine, dar pe urmă nu a mai fost așa. Cea mai bună variantă a fost să plec. Eu vreau să joc, sunt pregătit, dar asta depinde de Mister. Dacă mă uit la jocul lui Dinamo, pot spune că avem şanse la câştigarea titlului. Nu ştiu câte goluri voi înscrie împreună cu Nemec, dar sper să fie foarte multe. Vreau să marchez cât mai mult, să îmi ajut echipa şi, în acelaşi timp, pe Cosmin Contra”, a declarat atacantul congolez.

De cealaltă parte, Nica a venit la Dinamo sub formă de împrumut pentru un an de la Atalanta. „Nu s-au schimbat prea multe de când am plecat, mă bucur că am găsit aceiaşi oameni. Sper să se schimbe stadionul, dar asta nu ţine de noi. Ca orice fotbalist, mă gândesc şi la naţională, a fost unul dintre motivele pentru care m-am întors, dar şi pentru că am văzut că au venit fotbalişti importanţi şi cred că va fi un campionat puternic. Vreau să câştig tot cu Dinamo! Nu mă aşteptam să văd antrenamente atât de intense şi jucători pregătiţi să dea totul în teren”, a precizat fundașul.

10 septembrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca