Mureșan: „Am dominat Steaua la toate capitolele”. Ce zice despre revenirea lui Tade la CFR

Mureșan: „Am dominat Steaua la toate capitolele”. Ce zice despre revenirea lui Tade la CFR

CFR a obținut prima victorie în fața Stelei după 10 ani. Iuliu Mureșan a explicat care a fost rețeta succesului trupei lui Feri Dican.

„I-am dominat pe cei de la Steaua la toate capitolele. Jocul nostru a fost foarte bun, iar primul gol a fost marcat, ca să zic așa, în stilul Barcelonei. Am fost echipa mai bună, mai concentrată, am și profitat, poate, de faptul că Steaua a avut meci cu prelungiri la Baia Mare”, a declarat Mureșan.

„Dacă ni-l dau gratis pe Tade, îl luăm”

Președintele clujenilor e optimist că trupa din Gruia va primi un răspuns favorabil de la TAS. „Sper că ne vom recupera punctele, dar totul depinde de TAS”, a precizat Mureșan, care a vorbit și despre o posibilă revenire a lui Tade la CFR. „Dacă ni-l dau gratis și plătesc ei salariul, îl luăm înapoi. La stilul nostru de joc, ar da goluri. Noi jucăm cu multe pase, ajungem la poarta adversă. Dacă cei de la Steaua vor avea răbdare cu el, atunci sunt convins că va reveni la forma de la CFR”, a punctat oficialul „feroviarilor”.

1 noiembrie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca