O bătrână din Ploiești trăiește de 2 ani fără căldură în casă (VIDEO)

O bătrână din Ploiești trăiește de 2 ani fără căldură în casă (VIDEO)

Fiecare zi de iarnă reprezintă un coșmar pentru o bătrână din Ploiești. Femeia nu și-a mai putut plăti cheltuielile și a fost debranșată de la rețeaua de gaz.

Acum încearcă să se încălzească cu haine și pături, deoarece în casă este aproape la fel de frig ca și afară. Rudele bătrânei spun că problema este veche de doi ani și totul ar fi început atunci când reprezentanții firmei de gaz nu au citit câteva luni contorul.

Maria Năstase locuiește pe strada Tunari din Ploiești. Bolnavă și cu lacrimi în ochi, femeia spune că de mai bine de 2 ani nu are căldură.
Bătrâna a ajuns în această situație deoarece reprezentanții firmei de gaz nu i-au citit mai multe luni contorul. Au urmat facturi mari pe care nu le-a mai putut plăti din pensia de nimic. Penalitățile s-au tot adunat, iar acum femeia are de achitat peste 54.000 de lei.

„Eu am fost plecată din țară, mama a făcut o pareză, sau atac cerebral, a murit și tata, avea Alzheimer, și a venit doamna care citea contorul și mi-a spus că de un an și jumătate nu s-a citit contorul, inainte să moară tata”, susține fiica acesteia.

Fiica bătrânei a încercat să plătească restanțele eșalonat, dar a fost refuzată. Nu știe dacă va reuși să achite vreodată întreaga datorie. Femeia a rămas fără loc de muncă, iar pensia mamei sale abia le ajunge pentru strictul necesar.

Cele două speră ca în preajma sărbătorilor oameni cu suflet mare să le ajute să își achite datoriile.

5 decembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca