Oameni sau animale? O fană River Plate, desfigurată de huliganii lui Boca Juniors

Oameni sau animale? O fană River Plate, desfigurată de huliganii lui Boca Juniors

Este cunoscută rivalitatea extremă dintre Boca Juniors și River Plate, precum și bătăile care „însoțesc” orice meci dintre cele două echipe.

De data aceasta însă, huliganii lui Boca Juniors au adus o imensă rușine asupra lor după ce au bătut cu bestialitate o femeie care se întorcea de la meci împreună cu fiica ei, anunță presa din Argentina.

Lorena Sabio (33 de ani) se întorcea acasă de la meciul Boca Juniors – River Plate, împreună cu fiica ei de 8 ani. Un grup de huligani ai celor de la Boca au remarcat faptul că femeia purta un tricou al rivalilor de la River Plate, iar apoi a urmat adevăratul coșmar.

„Eram întinsă pe jos și un bărbat urla la mine să nu mă duc la poliție, altfel voi plăti pentru asta”, a scris Lorena pe Facebook.

Ulterior, principalul atacator a fost identificat în persoana lui Miguel Angel Zienzonok, care continuă să își amenințe victima pentru că a îndrăznit să facă public incidentul. „M-a amenințat, dar ce poate să îmi mai facă? Deja mi-au distrus fața, nu pot să mănânc și am nevoie de zeci de operații pe care nu mi le permit. Fiica mea are coșmaruri, acest om e nebun, probabil data viitoare va omorî pe cineva”, a mărturisit, șocată, Lorena Sabio.

5 decembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca