Probleme tot mai grave! Club important din Liga I, scos la vânzare

Probleme tot mai grave! Club important din Liga I, scos la vânzare

Sursa Foto: fanatik.ro

Lipsa din fotbal a investitorilor potenți din punct de vedere financiar adâncește tot mai mult criza din România. Din ce în ce mai multe cluburi sunt în insolvență, se află în imposibilitatea de a-și plăti jucătorii sau sunt scoase la vânzare. Cel mai nou caz este al Ceahlăului Piatra Neamț.

Dinamo, Rapid, Universitatea Cluj, Oțelul! Deja patru cluburi intrate oficial în insolvență și altele care se pregătesc să o facă. CFR Cluj a fost scos la vânzare, la fel și FC Brașov, iar în această categorie a intrat acum și Ceahlăul Piatra Neamț. Înființată în 1919, gruparea moldoveană trece printr-o situație extrem de dificilă.

Conform gsp.ro, clubul a fost scos la vânzare din cauza datoriilor și implicit se pregătește schimbarea acționariatului. „Am discutat cu mai mulţi oameni interesaţi să preia frâiele Ceahlăului. Vom vedea dacă se vor cumpăra toate acţiunile sau doar pachetul majoritar. Am discutat cu trei persoane, toate din România”, a declarat președintele moldovenilor, Viorel Mestecăneanu, pentru sursa citată. În prezent, Ceahlăul are datorii estimate la peste 1,5 milioane de euro.

25 noiembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca