Rămâne Astra fără vedete? „Simt nevoia de o schimbare”

Rămâne Astra fără vedete? „Simt nevoia de o schimbare”

Astra a câștigat titlul în România și cotele jucătorilor giurgiuveni au explodat, peste noapte.

Mai mult, fotbaliștii speră la o calificare în grupele Champions League care să le permită un transfer bombă la echipe puternice ale Europei.

Denis Alibec, Valerică Găman și Silviu Lung Jr. au vorbit despre plecare. „Voi rămâne pentru preliminarii și după, vom vedea ce va fi. Denis Alibec sigur nu pleacă de la Astra până după preliminarii. Valorez trei milioane de euro”, a punctat, cu modestie, Alibec.

Găman e mult mai dornic de o schimbare: „Clar simt nevoia de o schimbare. Vom vedea dacă vom rămâne aceiași jucători. Dacă voi rămâne, voi trece în contract să fiu lăsat să plec oricând voi avea o ofertă. Trebuie să mă gândesc și la viitor, aici în România lucrurile sunt schimbătoare de la o zi la alta. Azi e bine, mâine e rău”.

Spre deosebire de colegii săi, Silviu Lung Jr. e cu gândul, deocamdată, doar la Astra. „Am fost fericit aici, mai am doi ani de contract, dacă o să fie o ofertă bună și pentru club, poate stăm la discuții. Dar prioritatea mea nu e să plec”, a mărturisit portarul.

5 mai 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca