Reghecampf, despre scandalul de la Steaua: „E penibil ce se întâmplă!”

Reghecampf, despre scandalul de la Steaua: „E penibil ce se întâmplă!”

Laurențiu Reghecampf consideră că ar fi umilitor pentru Steaua să joace fără stemă și culori şi în meciul din Europa League cu Dinamo Kiev.

„Nu e normal să se întâmple așa ceva, motivul celor de la MApN nu mi se pare unul foarte bun, nu cred că este o problemă că a fost folosită sigla Stelei pe o sticlă de vin. Este penibil ceea ce se întâmplă acum, trebuia să se aştepte terminarea turului. Este o situaţie delicată, sunt mulţi oameni care iubesc această echipă şi suferă pentru ea. Nu vorbim despre orice echipă, Steaua are cel mai greu nume din fotbalul românesc. Ei trebuie să se întâlnească şi să se înţeleagă. Gigi Becali nu s-a îmbogăţit de pe urma Stelei. Nu ştiu pe cine ajută toate acestea, ce fac ei cu sigla şi palmaresul? Ei doar s-au gândit să-l umilească pe Gigi”, a declarat fostul antrenor al Stelei la Fanatik Show, pe Look TV.

Tehnicianul nu ştie ce are de câștigat Armata din urma acestui război cu Gigi Becali și crede că ar fi umilitor să se repete istoria din meciul cu CSMS Iași și joi, cu Dinamo Kiev: „Nu este posibil ca echipa să joace aşa şi cu Dinamo Kiev, ar fi umilitor să se întâmple acelaşi lucru ca la meciul cu CSMS Iaşi. Aceşti oameni care fac performanţă pentru Steaua nu meritau aşa ceva, ei muncesc mult şi vine cineva şi nu te lasă să foloseşti sigla. Repet, cineva vrea să facă rău şi nu înţeleg de ce, dar dacă este normal să se întâmple asta în fotbalul românesc, oamenii se vor plictisi de noi. Nu cred că jucătorii s-au simţit bine în această postură, să joci cu stema acoperită nu este ok, cred că de asta au avut şi un meci mai greu cu CSMS Iaşi. Sunt sigur că Becali o să facă orice ca să fie bine clubului, dar banii aceia ar trebui să fie folosiţi pentru echipă, stadion, cantonament şi transferuri. Mie Gigi mi-a promis că o să construiască un stadion foarte frumos dacă o să se rezolve aceste probleme. Steaua este Steaua şi aşa trebuie să rămână”.

8 decembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca