S-a stabilit pe ce stadion se va juca  CS U Craiova – Steaua. Anunțul oficial

S-a stabilit pe ce stadion se va juca CS U Craiova – Steaua. Anunțul oficial

Sursa foto: csuc.ro

Partida dintre CS U Craiova și Steaua se va disputa la Severin, conform programului stabilit.

Deși Laurențiu Reghecampf a susținut că vicecampioana nu se va prezenta la meci dacă partida va avea loc la Severin, motivând că distanța este mai mare decât cea până în Bănie, oficialii LPF au reușit să aplaneze conflictul. Astfel, jocul de sâmbătă se va disputa conform programului stabilit.

„Am ajuns la un acord. Partida se va disputa la Severin, așa cum era stabilit de la bun început. Steliștii au umblat și ei un pic la sertarul cu șicane, dar până la urmă au renunțat la memorii și hârtii oficiale”, a dezvăluit un oficial de la LPF pentru gsp.ro.

„Craiova fierbe”

Conducerea clubului oltean a pus, începând de astăzi, bilete în vânzare pentru jocul cu Steaua. „E cel mai așteptat meci al returului. E mai mult decât un meci. E o stare a Olteniei. Craiova fierbe și o să arate din nou de ce suporterii olteni sunt cei mai inimoși din România. Spiritul echipei trece de orice bariere și e momentul să fim alături de băieți, indiferent ce s-a întâmplat la ultimul meci. Leii ne-au arătat că, după fiecare meci mai puțin reușit, se întorc mai puternici, mai ales dacă ne au alături de ei, în tribune. Să umplem stadionul din Severin cu iubirea noastră alb-albastră!”, se arată pe site-ul oficial al oltenilor.

Cel mai ieftin tichet costă 5 lei (Peluză), iar cel mai scump valorează 40 de lei (Tribuna 0).

Derby-ul CS U Craiova – Steaua va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, și va fi transmis în direct de Look TV.

13 februarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca