Scene de K1 în vestiar! I-a dat un picior în gură coechipierului: „Starea de spirit nu e bună”

Scene de K1 în vestiar! I-a dat un picior în gură coechipierului: „Starea de spirit nu e bună”

Foto: actualdecluj.ro

Scene incredibile în vestiarul unei echipe de tradiție din România. Universitatea Cluj traversează o perioadă nefastă, „studenții” având patru înfrângeri consecutive în Liga a 2-a.

Moralul jucătorilor este la pământ, după cum recunoaște și antrenorul Marius Popescu, însă în cadrul lotului se întâmplă lucruri de neconceput pentru o echipă profesionistă.

Doi jucători au fost trimiși să se antreneze cu juniorii după un incident avut loc zilele trecute. Conform stiridesport.ro, Cornel Coc și Răzvan Dulap au provocat un scandal, iar Florin Cordoș s-a ales cu nasul spart. Potrivit sursei citate, Cordoș s-a aplecat să își lege șireturile, moment în care Coc i-a dat un picior în gură. Mai mult, antrenorul Marius Popescu este contestat de unii jucători.

„E adevărat că au fost tensiuni în vestiar, dar situația e sub control, trebuie mers înainte. Cei doi jucători au fost excluși pe termen nelimitat din lot, nu accept actele de indisciplină. Starea de spirit nu a fost foarte bună”, a declarat „Papi” pentru stiridesport.ro.

2 octombrie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca