Steaua caută fotbaliști de Champions League în America de Sud! Becali și-a trimis oamenii la Copa America

Steaua caută fotbaliști de Champions League în America de Sud! Becali și-a trimis oamenii la Copa America

Campionii României au avut până acum o campanie modestă de transferuri, departe de așteptările fanilor. O posibilă explicație este dată de faptul că șefii Stelei sunt cu ochii pe mai mulți jucători sud-americani și așteaptă să-i vadă jucând la Copa America.

Gigi Becali a eșuat până acum în tentativele sale de a realiza transferuri, însă nu a renunțat în totalitate la ideea de a aduce întăriri. Conștient de faptul că riscă să rateze pentru a doua oară consecutiv calificarea în grupele UEFA Champions League cu actualul lot, patronul ”roș-albaștrilor” încearcă acum să se reorienteze pe piața transferurilor. Becali a fost sfătuit de apropiații săi să încerce să aducă jucători din America de Sud, iar Copa America reprezintă ocazia perfectă pentru a vedea la lucru jucători care evoluează pentru naționalele unor țări precum Venezuela, Peru, Bolivia sau chiar Jamaica.

”Sunt mulți fotbaliști de valoare care joacă în campionatele țărilor lor și visează să ajungă în Europa. Unii dintre ei nici nu sunt scumpi și poți da lovitura cu ei. Nu trebuie să fie jucători cu nume, nu te gândi neapărat la brazilieni, argentinieni sau la columbieni, toate națiile din America de Sud au mulți jucători buni”, a fost sfătuit ”latifundiarul din Pipera” de apropiații săi.

Convins că poate să dea lovitura în acest fel, Gigi Becali i-a cerut deja președintelui Valeriu Argăseală să ia legătura cu mai mulți impresari. Steaua ar vrea să ia din America de Sud un portar, dar și un vârf veritabil și un mijlocaș de creație, după ce a ratat transferul lui Florin Cernat.

16 iunie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca