Șumi, gest golănesc! Le-a arătat semne obscene fanilor ilfoveni. A făcut show și la final

Șumi, gest golănesc! Le-a arătat semne obscene fanilor ilfoveni. A făcut show și la final

Marius Șumudică a făcut show în timpul și la finalul partidei de la Chiajna, câștigată de Astra cu 3-1.

Tehnicianul s-a „războit” cu fanii Concordiei, cărora le-a arătat semne obscene imediat după ce Astra a deschis scorul. Antrenorul campioanei nu este la prima abatere de acest gen. În sezonul trecut, Șumi a fost suspendat pentru semne obscene făcute spre suporterii Stelei, la meciul tur din semifinalele Cupei Ligii, câștigat de elevii lui Reghe cu 1-0.

La finalul partidei, Șumi a recunoscut că a avut un schimb de replici cu suporterii Chiajnei. „Sunt obișnuit. Nu poate să te iubească toată lumea. Unii m-au aplaudat, alții m-au înjurat. Asta e viața”, a precizat tehnicianul.

„Dacă iau titlul, mă las un an. Merg la plajă”

„Un meci greu, pe gazon dificil. Chiajna a bătut Steaua şi Dinamo aici. Am avut calitate şi mai multe ocazii. Îmi pare rău că n-am fost atenţi după primul gol, dar ne-a jucat feste şi gazonul. Am demonstrat că suntem o echipă mare. De departe, avem cea mai bună echipă din Liga 1. Ți-e mai mare dragul să te uiţi la Budescu şi Teixeira, parcă joacă în La Liga, zici că sunt din altă galaxie. Sunt şmecher la schimbări, o spune şi statistica. Mai avem un hop, e important că am revenit după insuccesul din Europa. Chiar dacă nu le place unora, jucăm un fotbal bun. Dacă iau campionatul și anul ăsta, un an de zile mă las. Plec pe unde se face cald. Vara mă duc la plajă, iar iarna mă duc la căldură prin Dubai, sau văd eu. Vreau să mă liniștesc, am albit. Când ies din scara de bloc îmi zice lumea: ‘Să trăiți, domnule Șumudică!’. Ei cred că-s tata”, a declarat Șumudică la microfonul Look TV.

27 februarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca