Surpriză de proporții în Gruia! CFR s-a împiedicat de Poli Timișoara

Surpriză de proporții în Gruia! CFR s-a împiedicat de Poli Timișoara

CFR pornea ca favorită clară cu Poli Timișoara, mai ales după victoria de senzație pe terenul Astrei.

Cu toate acestea, clujenii au reușit doar o remiză, scor 2-2, în compania echipei antrenate de Ionuț Popa. Oaspeții și-au arătat colții în minutul 34, când șutul lui Străuț din centrul careului a fost respins de pe linia porții de Camora. Drăghici a redus la tăcere asistența, reușind o „dublă” incredibilă în doar 6 minute (’35, ’41). Atacantul Politehnicii a profitat de două gafe mari ale fundașilor clujeni și a trimis, de fiecare dată, din centrul careului, în poarta lui Vâtcă.

Gazdele au avut o răbufnire de orgoliu și Nascimento a realizat și el „dubla”, din două lovituri de la 11 metri (’43, ’56). Primul penalty a fost acordat pentru un henț evident făcut de Artean (’43), în timp ce a doua lovitură de pedeapsă s-a dictat în urma unei ciocniri între Străuț și Juan Carlos Ruiz (’55). Timișorenii au protestat vehement, dar arbitrul Chivulete a fost de neînduplecat.

Bud a ratat șansa de a face 3-2, în minutul 79, după o pasă excelentă primită de la Juan Carlos Ruiz, dar a șutat în plasa laterală, din interiorul careului. S-a terminat 2-2, dar și în aceste condiții CFR pare să-și fi asigurat prezența în play-off.

Elevii lui Miriuță au 30 de puncte, cu 5 mai multe față de FC Botoșani. Timișoara acumulează 5 puncte și salvarea de la retrogradare pare un scenariu science fiction pentru bănățeni.

5 decembrie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca