Teixeira, Tamuz și Pecanha, la Steaua? „E un club uriaș”

Teixeira, Tamuz și Pecanha, la Steaua? „E un club uriaș”

Jean Sony Alcenat este extrem de fericit că a ajuns la Steaua. Fundașul dreapta a lansat un apel și către foștii săi colegi de la Petrolul să vină alături de el. În opinia haitianului, clubul din Ghencea este unul uriaș, unde orice fotbalist se simte bine.

Alcenat se află de câteva zile sub comanda lui Mirel Rădoi și a fost impresionat de ceea ce a găsit la echipa campioană. Fotbalistul i-a invitat și pe trei dintre foștii săi colegi, printre cei mai buni fotbaliști din Liga 1, să-i urmeze exemplul.

„Sunt foarte mulțumit că am venit la această echipă și sunt pregătit să muncesc pentru a arăta că-mi merit locul. Guilherme e primul prieten pe care l-am întâlnit la Steaua. Îi chem pe toți aici, pe Tamuz, pe Pecanha, pe Teixeira. Voi munci foarte mult, pentru că Steaua e o echipă uriașă. Pentru mine e foarte important să ne calificăm în grupele Ligii Campionilor. Aș vrea să joc pe Bernabeu cu Real Madrid”, a declarat Alcenat, la conferința de presă în care a fost prezentat oficial în tricoul roșu și albastru.

13 iunie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca