The Guardian ştie care e atuul României în faţa Ungariei: „Îl au pe Satana!”

The Guardian ştie care e atuul României în faţa Ungariei: „Îl au pe Satana!”

Confruntarea dintre România şi Ungaria stârneşte un interes uriaş şi în rândul presei internaţionale. Jurnaliştii de la The Guardian alocă spaţii largi întâlnirii de la Bucureşti.

Englezii susţin că România porneşte cu un avantaj în faţa Ungariei, pentru că „va avea Satana de partea ei”, făcând aluzie la porecla pe care o primit-o selecţionerul. „Toate biletele s-au vândut, iar Federația a dat majoritatea tichetelor ultrașilor principalelor echipe din campionatul intern. În schimb, aceștia au promis o atmosferă incendiară, care ar putea fi întregită sau nu de controversatul imn compus special pentru naționala României. Imnul conține un vers, „Hai pei ei, pe mama lor”, ce în limba română pare să nu sune la fel de ofensator pe cât în engleză. Totuși, fostul internațional român și, totodată, fostul selecționer, Ladislau Boloni, care este de origine maghiară, a susţinut că cel care a compus versurile a fost un om foarte, foarte sărac”, notează The Guardian.

De asemenea, ziariştii britanici au scris şi despre rivalitatea dintre români şi maghiari. Cei de la The Guardian i-au făcut şi un portret selecţionerului României. „Victor Pițurcă a câștigat cinci titluri de campion al României cu Steaua, precum și Cupa Campionilor în 1986. Este poreclit Satana, se îmbracă mereu doar în negru, iar la mașină are numărul de înmatriculare 666. La nivel de club, performanțele sale ca antrenor sunt modeste: doar un titlu de campion alături de Steaua, în 2001. Dar, de fiecare dată când a pregătit echipa României, acesta a reușit să o califice la Campionatul European”, l-au descris englezii pe Piţurcă.

The Guardian mai notează faptul că selecţionerul ar putea pleca de la naţională după jocurile cu Ungaria şi Finlanda. De asemenea, jurnaliştii britanici au analizat şi posibila echipă pe care Piţurcă ar putea să o alinieze în confruntarea de sâmbătă. Aceştia l-au elogiat pe Claudiu Keşeru, cel care a reuşit 6 goluri cu Pandurii şi o „triplă” cu Aalborg.

9 octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca