Top 5 goluri – etapa a 10-a. Tu pe care le-ai alege? (VIDEO)

Top 5 goluri – etapa a 10-a. Tu pe care le-ai alege? (VIDEO)

Jucătorii echipelor din Liga I s-au întrecut în goluri de generic, în etapa a 10-a. Runda a fost bogată în reuşite, iar cele mai spectaculoase goluri au venit graţie unor şuturi de la mare distanţă.

1. Fără doar şi poate, golul etapei este cel marcat de Ousmane N’Doye. Căpitanul celor de la ASA Târgu Mureş a înscris în poarta CFR-ului cu o torpilă de la aproximativ 30 de metri. Nici senegalezului nu i-a venit să creadă ce gol a reuşit şi a ţinut să transmită tuturor asta, după meci.

2. La mare concurenţă cu reuşita lui N’Doye a fost şi golul marcat de Lorant Kovacs. Puştiul Universităţii Cluj a înscris în poarta echipei Pandurii Târgu Jiu, la câteva secunde după ce a fost trimis în teren de George Ogăraru, în minutul 80.

3. Podiumul este închis de Sânmărtean. Mijlocaşul Stelei a marcat în poarta Oţelului după o cursă solitară în care a driblat doi adversari şi l-a executat pe Hotoboc.

4. Singurul gol al meciului Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Botoşani a fost unul demn de „derby-ul Moldovei”. Martinus a croşetat apărarea nemţenilor şi a şutat din unghi. Mingea a lovit bara, iar Hadnagy a înscris.

5. Topul este închis de Marian Constantinescu. Jucătorul Braşovului s-a aflat la capătul unei faze colective a „stegarilor”, care au adus mingea în faţa porţii celor de la CSMS Iaşi, din patru pase consecutive. Constantinescu a marcat golul său cu numărul cinci, în actuala stagiune.

7 octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca