Vali Lazăr, declarație hazlie: „Dacă trecem de semifinale, suntem în finală”

Vali Lazăr, declarație hazlie: „Dacă trecem de semifinale, suntem în finală”

Valentin Lazăr a marcat penalty-ul decisiv pentru Dinamo în partida cu Universitatea Cluj şi a calificat echipa din Ştefan cel Mare în semifinalele Cupei Ligii Adeplast.

„Sunt foarte bucuros că am reuşit să ne calificăm, dacă trecem cu bine de cele două meciuri din semifinale suntem în finală. Universitatea Cluj este o echipă bună, cu jucători de atac periculoşi. Nu am făcut cea mai bună partidă, dar bine că ne-am calificat la penalty-uri”, a declarat Vali Lazăr pentru Look TV.

Căpitanul lui Dinamo şi-a pus toate speranţele în portarul Traian Marc la loviturile de departajare. Lazăr a dezvăluit că goal-keeperul câinilor a exersat toată săptămâna la antrenamente loviturile de la 11 metri şi se aştepta la o evoluţie excelentă din partea lui. „În fiecare săptămână exersa la antrenamente şi scoatea foarte multe penalty-uri. I-am spus înainte de lovituri că el ne va scoate în această seară”, a conchis Vali Lazăr.

13 decembrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca