VIDEO Smokie: „Muzica bună nu moare niciodată”

VIDEO Smokie: „Muzica bună nu moare niciodată”

Smokie e una dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică rock din anii ’70-’80.

Trupa reuşeşte şi azi să adune sute de mii de fani la concerte. „Oamenii ne întreabă des dacă nu ne plictisim să tot cântăm aceleaşi piese. Motivul e simplu: iubim ceea ce facem şi avem un public diferit în fiecare seară. Cântăm în oraşe diferite, din ţări diferite”, a precizat Mike Craft pentru Look TV.

Artiştii sunt de părere că muzica anilor „70-’80 va reuşi să dăinuiască datorită calităţii pe care o are. Indiferent de trecerea timpului, muzica acelor ani va fi ascultată în continuare. „Sunt o mulţime de trupe, dintr-o mulţime de genuri muzicale şi stiluri, care nu vor veni înapoi. Muzica anilor ’70-’80 va rezista mereu, pentru că e pur şi simplu o muzică bună. E o muzică ce nu aparţine niciunui timp. E simplu, nu e nimic dificil în privinţa ei. Va dăinui pentru totdeauna. Muzica bună nu moare niciodată!”, a subliniat Mike Craft.

Membrii trupei Smokie susţin că nu sunt pasionaţi deloc de modă. „Fashion? Te uiţi pe catwalk, dar ai văzut vreodată pe cineva care să poarte asta pe stradă? Nu se întâmplă asta. Nu ştiu despre ce este vorba, pentru că nu e despre haine, pentru că nimeni nu le poartă. Dacă era despre haine, nu mai făceau aşa. Este, de fapt, despre ele, despre modele. Întotdeauna am găsit moda ca fiind ciudată”, este părerea lui Terry Uttley.

9 aprilie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Look TV

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca