Se conturează lovitura anului în Superliga! Dan Şucu a anunţat că Mircea Lucescu este dorit pe banca tehnică Rapidului.
Omul de afaceri speră ca legendarul antrenor să dea un răspuns favorabil ofertei sale. Dacă vor lucra împreună, Şucu a dat garanţii că Lucescu va avea putere nelimitată, pe modelul managerilor din Premier League.
Citește și
Recent, Andrei Vochin a vorbit despre venirea antrenorului în Giuleşti. Consilierul lui Răzvan Burleanu consideră că ”Il Luce” ştie ce va avea de făcut, dacă va ajunge la o înţelegere cu Dan Şucu.
”50% e rezolvat!”
”Cred că 50% e rezolvat. Societatea în sine doreşte. E o mişcare foarte inteligenta, ar ajuta Rapidului sa devină din nou club european. Este, nu doar un antrenor, este un om care poate să vină cu o strategie. E un om care ştie ce are de făcut.
Organizare de joc şi club, le-a făcut el singur pe amândouă. Baza Pro Rapid, prin modul cum a cooptat jucatori, ce fel de jucatori. Sabau, Rednic şi langa jucatori tineri. După strategia de abordare a competiţiei”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.
Mircea Lucescu a pregătit ultima dată pe Dinamo Kiev, dar a dezvăluit că nu vrea să se retragă din antrenorat.
Recent, antrenorul român a explicat, într-un interviu oferit presei italiene, că îşi doreşte să continue munca de antrenor, dar are o condiţie. Mircea Lucescu vrea să lucreze la o echipă la care să poată să facă performanţe.