Ultima oră
Gigi Becali a anunţat primul transfer! "Mâine vine să semnăm" | VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali a anunţat primul transfer! "Mâine vine să semnăm" | VIDEO EXCLUSIV
După Ovidiu Popescu, Gigi Becali a mai anunţat două plecări. ”Îmi fac echipă, o să am dubluri” | EXCLUSIV După Ovidiu Popescu, Gigi Becali a mai anunţat două plecări. ”Îmi fac echipă, o să am dubluri” | EXCLUSIV
”Eu am fost nevoit să fac asta pentru că am un contract de respectat”. Andrei Vlad, dezamăgit de statutul de rezervă ”Eu am fost nevoit să fac asta pentru că am un contract de respectat”. Andrei Vlad, dezamăgit de statutul de rezervă
Răzvan Lucescu a spus lucrurilor pe nume după ce a făcut istorie în Grecia şi a câştigat un nou titlu cu PAOK: ”Nimeni nu ne dădea vreo şansă!”

Răzvan Lucescu a spus lucrurilor pe nume după ce a făcut istorie în Grecia şi a câştigat un nou titlu cu PAOK: ”Nimeni nu ne dădea vreo şansă!”
“Arne Slot, la la la la la”. Jurgen Klopp a cântat pentru a-l face să se simtă binevenit pe succesorul său la Liverpool “Arne Slot, la la la la la”. Jurgen Klopp a cântat pentru a-l face să se simtă binevenit pe succesorul său la Liverpool
VIDEO | Rapid - FCSB 2-0. Titularii giuleştenilor trec de rezervele campioanei VIDEO | Rapid - FCSB 2-0. Titularii giuleştenilor trec de rezervele campioanei

Fotbalul din Malaysia, în alertă după atacurile deosebit de grave asupra jucătorilor

Uncategorized Publicat pe 8 mai 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38106/21584207/1/tw-malaysia.jpg

Maşina fostului căpitan al Malaysiei, Safiq Rahim, a fost atacată, incident venit la câteva zile după ce atacantul Faisal Halim a suferit arsuri de gradul patru în urma unui atac cu acid, relatează Al Jazeera. Federaţia de Fotbal din Malaysia le-a recomandat jucătorilor să ia în considerare posibilitatea de a angaja gărzi de corp.

Clubul de top Johor Darul Ta'zim (JDT) şi-a întărit securitatea pentru echipa sa după ce mijlocaşul Safiq Rahim a devenit al treilea fotbalist atacat în ţară în ultima săptămână. Fostul căpitan al echipei Malaysiei a fost ameninţat cu un ciocan şi parbrizul maşinii sale a fost spart de doi atacatori, marţi seara târziu.

Safiq nu a fost rănit în atacul care a avut loc în sudul statului Johor, după un antrenament cu JohorDarul Ta'zim, campioana en titre a campionatului local şi unul dintre cele mai bune cluburi din Asia, care este condus de prinţul moştenitor al familiei regale din Johor.

Mijlocaşul în vârstă de 36 de ani a postat pe Instagram o fotografie a maşinii sale Honda de culoare neagră cu parbrizul spart. "Nu mă aşteptam să fiu atacat în apropierea bazei de pregătire Johor Darul Ta'zim (JDT). Trebuie să fim vigilenţi", a scris el în postare.

De asemenea, el a împărtăşit o copie a procesului verbal al poliţiei, în care precizează "Doi bărbaţi pe o motocicletă s-au apropiat brusc de maşina mea înarmată cu un ciocan şi mi-au spart parbrizul din spate al maşinii".

Incidentul are loc la o săptămână după alte două atacuri asupra unor fotbalişti în ţara asiatică.

Acest lucru l-a determinat pe preşedintele Asociaţiei de Fotbal din Malaezia (FAM), Hamidin Mohamad Amin, să îi îndemne pe fotbaliştii de profil înalt să ia măsuri de precauţie în ceea ce priveşte siguranţa lor personală, inclusiv să angajeze gărzi de corp.

"Dacă sunteţi un jucător important, puteţi lua în considerare ceea ce fac fotbaliştii din străinătate, şi anume să vă luaţi o gardă de corp", a declarat acesta, citat de ziarul The Star.

Faisal Halim, component al echipei Malaysiei, se află la terapie intensivă cu arsuri de gradul patru după ce a fost stropit cu acid în weekend, în afara capitalei Kuala Lumpur.

Poliţia investighează motivul atacului.

Supranumit "Mickey", jucătorul în vârstă de 26 de ani evoluează pe banda dreaptă pentru Selangor Football Club şi pentru Malaysia.

Faisal a suferit arsuri pe gât, umăr, mâini şi piept în districtul Petaling Jaya.

"Mă aflu la spital. Starea lui Faisal este un pic critică, dar stabilă", a declarat pentru agenţia de presă AFP vicepreşedintele Asociaţiei de Fotbal din Selangor, Shahril Mokhtar.

Shahril a precizat că Faisal va fi supus unei alte intervenţii chirurgicale, adăugând că mişcările şi vorbirea i-au fost afectate.

"Suntem şocaţi şi dezamăgiţi de faptul că un astfel de atac a avut loc în Malaysia. Îngrijorarea mea se referă, de asemenea, la sănătatea mentală a celorlalţi jucători, deoarece noul sezon începe vineri", a declarat el.

Directorul general al Selangor Football Club, Johan Kamal Hamidon, a declarat că securitatea a fost sporită pentru jucătorii, oficialii şi personalul clubului, dar nu a oferit detalii.

Atacul cu acid a avut loc la trei zile după ce un alt jucător al echipei naţionale, Akhyar Rashid, a fost rănit într-un jaf în faţa casei sale din statul Terengganu, în estul ţării.

Şeful poliţiei din Kuala Terengganu, Azli Mohamad Noor, a declarat că incidentele nu au legătură între ele.

mail-share icon Email
viewscnt

Uncategorized

Ultimele articole Toate articolele